Sfaturi pentru părinți

Vreau să fii cuminte!

 Deseori auzim cum copiii sunt ,,împărțiți’’  în cuminți și răi.

 Ce înseamnă un copil cuminte? Pentru mulți părinți acesta este un vis. Un copil care nu face dezordine, nu strigă, nu aleargă, nu cere nimic insistent, nu bate cu picioarele în pământ etc. Mai pe scurt, nu un copil, dar o jucărie. Unde îl pui acolo stă. Cel mai grav însă este că acești părinți nu numai că visează la acest lucru, dar și fac totul posibilul ca fiul sau fiica să fie un copil cuminte, ceea ce-i scutește de multe griji și devine motiv de laudă în fața altora. Frazele de tipul „De ce nu ești cuminte?”, „Fii cuminte!”, „Nu alerga!”, „Stai locului!”, ”De ce nu mă asculți?”, „Ești un copil rău!” etc. sunt de nelipsit în vocabularul părinților care tind să-și facă copiii ascultători. Unii însă mai adaugă la vorbe și fapte. Copilul este lovit atunci când nu este cuminte.

Fraze tabu în comunicarea cu copilul

Cuvintele auzite de un copil influențează direct formarea lui ca personalitate și percepția lumii în care trăiește. Iată de ce, stimați părinți, este foarte important să fiți atenți la adresările către copilul Dvs. și frazele pe care obișnuiți să le repetați zi de zi.

Telefonul Copilului a selectat 5 fraze tabu în comunicarea părintelui cu copilul său.

Părinți de adolescenți

Stimați părinți,

Noi deseori vă auzim vorbind despre problemele, conflictele, neînțelegerile pe care le aveți cu copiii Dvs. adolescenți. Și nu ne spuneți că ați avea copii răi, doar uneori neascultători, și că ei nu mai doresc să facă ceea ce le spuneți. Astfel, firește, vă faceți griji.

Am dori să pornim de la aceea că înțelegem cât de greu vă este în unele momente. Însă și până la acele momente în relația cu copilul a fost nevoie de o implicare maximă. La vârsta adolescenței această implicare este una foarte specială, dat fiind faptul că și etapa dată din viața copilului este una specială.

 

Încurajarea copilului și simțul responsabilității

Dragi părinți,

Având copii, probabil vă gândiți deseori la faptul că trebuie să-i învățați să realizeze corect anumite sarcini în conformitate cu vârsta și puterile lor. Îi educați așa cum știți mai bine sau așa cum v-au educat părinții, la rândul lor, pe Dvs. Unul din cele mai importante lucruri pe care, cu siguranță, vi-l doriți mult este  dezvoltarea simțului responsabilității la copilul Dumneavoastră.

Deseori însă unii părinții se plâng că fiul sau fiica nu vrea să îndeplinească careva sarcini pe care ar trebui deja să le facă cu ușurință la vârsta pe care o are. De exemplu, spălatul vaselor, aranjarea patului, a hainelor și a cărților, ajutor la îngrijirea animalelor domestice etc. Și că, fiind „pus la treabă”, copilul manifestă nemulțumire – plânset, scâncet, replici, aruncare de obiecte, plecare intenționată de acasă etc.

Așa spune mama... Așa face tata...

Deseori auzim afirmațiile: „Copilul este copia mamei”, „Are ochii tatălui” etc. Nu puține sunt remarcile despre faptul că fiica sau fiul copie comportamentul unuia dintre  părinți. Se face auzit, de asemenea, și proverbul „Surcica nu sare departe de trunchi...”

Oricare ar fi aceste afirmații, observații sau proverbe, au sau nu au ele explicații genetice, cert este că, în majoritatea absolută a cazurilor, copilul imită comportamentul părinților.

Pentru un copil părintele este prima autoritate. Încă de la o vârstă fragedă el tinde să devină ca mama sau ca tata. Să se comporte ca mama sau ca tata. Să vorbească ca mama sau ca tata. Și nu este de mirare că atunci când aude în casă anumite cuvinte sau vede anumite comportamente, el le va absoarbe ca un burete, le va memora cu ușurință, iar la prima ocazie va încerca să le repete pentru a arăta că spune sau face ceva foarte important, la fel ca mama sau tata. Copilul învață din ceea ce vede și aude. Astfel, observăm copii care reacționează în unele situații exact așa cum o fac părinții. Altfel spus, copiii devin „oglinda” părinților.

Copiii simt dublu…

Părinţii sunt pentru copii modele, pe care, încă din copilărie, aceştia încearcă să le urmeze. Mama şi tata sunt stâlpii de sprijin pentru copil. Furnizori de dragoste şi energie. Şi, cel mai important, furnizori ai sentimentului de securitate.

Atunci însă când între părinţi apar certuri şi neînţelegeri, copilul se pomeneşte în situaţia de a balansa între alegerea unui model sau altul. Unei părţi sau alteia. Sentimentul de securitate se pierde imediat în momentul când părinţii încearcă să atragă copilul de partea fiecăruia dintre ei.

Psihologii de la Telefonul Copilului atenţionează părinţii să fie foarte precauți la comportamentul lor în situaţia unui conflict de familie: ceartă, proces de divorţ, neînţelegeri între rude etc. Copiii sunt foarte sensibili la relaţiile dintre părinţi. Încercarea de a demonstra protecţie excesivă faţă de copil, paralel cu tendinţa de a păta şi denigra cumva imaginea celuilalt părinte în ochii copilului, poate avea urmări foarte grave.

Primul an de şcoală – provocare pentru copil şi părinţi

Atât pentru copil, cât şi pentru părinţii lor, şcoala este o nouă provocare şi începutul unei noi şi importante etape de viaţă. Părinţilor le revine rolul important de a pregăti copilul să păşească în această etapă cu mult curaj şi aşteptări reale.

Aşadar, stimaţi părinţi, să analizăm împreună ce înseamnă primul an de şcoală, primul sunet pentru copilul dumneavoastră, care e deprins în mare parte cu joaca şi regimul grădiniţei.

În primul rând, pentru copil acest eveniment înseamnă o schimbare bruscă a modului de viaţă. Un alt tip de regim, de la sunet la sunet. Concentrare la teme pentru perioade mai lungi de timp. Întrebări, răspunsuri. Noi cunoştinţe în persoana colegilor şi profesorilor.

Părinți și copii la psiholog!!

 “Va putea psihologul să ma ajute să fac faţă în educarea copilului meu?” această întrebare deseori apare la părinţii ce apelează la Telefonul copilului 116 111. În acest articol ne vom strădui să analizăm situaţia, şi să înţelegem care este totuşi rolul psihologului în relaţia părinte-copil. Trăim într-un secol când comunicarea reală ocupă tot mai puțin loc în relațiile interpersonale. Ritmul accelerat de viață, apariția rețelelor de socializare, problemele cotidiene și grijile care vin una după alta în viața oamenilor, îi fac să devină mai puțin deschiși în a-și exterioriza gândurile și emoțiile.

Dacă e să ne referim la cadrul familial, putem spune că problema lipsei de comunicare care duce la apariția problemelor de relaționare îi afectează tot mai mult pe părinți și copii. În rezultat, avem părinți mereu nemulțumiți de odraslele lor și copii care își cred părinții ca fiind persoanele cele mai indiferente, în alte cazuri exasperante sau cicălitoare din viața lor.

10 Metode de educaţie constructive.

A creşte şi a educa un copil este o întreagă artă, de-aceea noi cu drag vă oferim un şir de metode de educaţie constructivă, care ar permite copilului Dvs. să crească în armonie.

1. Aratăți-i afecţiunea pe care o aveţi faţă de copil cât de des posibil. Nu vă fie frică că-l veţi răsfăţa. Astfel îi veţi demonstra cât de important este pentru Dvs.

2. Fii alături de copil, atunci când trăieşte emoţii intense, cărora nu le poate face faţă. În asemenea situaţii are cel mai mult nevoie de Dvs.

"Ce trebuie să fac atunci când fostul/a soț / soție creează obstacole în comunicare cu copilul"

Neînţelegerile apărute între părinţi cu referire la educarea copilului se soluţionează de către autoritatea tutelară. În asemenea situaţii părintele căruia îi sunt create obstacole în comunicarea cu copilul urmează să se adreseze cu o cerere către autoritatea tutelară de la locul aflării copilului, prin care se solicită stabilirea unui program de întrevederi. Cererea poate fi depusă personal la cancelaria instituţiei investite cu funcţia de autoritate tutelară sau prin poştă. Cererea se întocmeşte în formă liberă şi urmează a include următoarele informaţii:

Mai multă comunicare pozitivă…

Un copil îşi creează din experienţa trăită lumea sa de valori şi idei. Cu cât mai mult veţi comunica cu el, cu atât va fi mai bogată, diversă şi obiectivă această lume.

Din momentul în care copilul începe a vorbi, el are mereu ceva de spus. El cere să i se satisfacă dorinţele, nevoile. El îşi exprimă emoţiile. El este curios şi adresează multe întrebări. În funcţie de reacţia adultului din preajma lui, copilul învaţă cum să comunice cu cei din jur, cum să-şi exprime părerea şi să se facă auzit.

Despre violență altfel...

 Sunteți adult și cunoașteți ce înseamnă cuvântul ,,violență’’. Suntem siguri că la fel cunoașteți că violența asupra unui copil are loc în diferite medii: în stradă sau alt loc public, la şcoală, chiar şi în familie. Copiii, fiind supuși violenței în familie, de multe ori neagă sau ascund faptul că ar fi victime ale unui comportament agresiv din partea celor de care depind și în raport cu cine sunt mai slabi.

Violența împotriva unui copil este orice acțiune sau inacțiune care îi provoacă acestuia suferință fizică sau/și psihologică. Despre consecințele acesteia asupra unui copil puteți citi o sumedenie de articole, puteți auzi argumentele specialiștilor la televizor sau radio.

Copii, fotografii şi internet…

Vizitând reţelele de socializare, zi de zi, descoperim o lume întreagă a fotografiilor reprezentând copii de diferite vârste. Începând cu bebeluşi în primele lor zile de viaţă şi, de încolo înainte, imagini dintre cele mai diferite şi colorate, unde copilul fie că face băiţă, fie că este hrănit, fie că este înconjurat de rude sau părinţi. Şi, în majoritatea acestor cazuri, vorbim despre imagini plasate în spaţiul virtual chiar de părinţi sau de apropiaţii acestora.

Lista situaţiilor şi împrejurărilor, în care vedem copii în imagini pe reţelele de socializare, poate fi una foarte lungă şi, mulţi dintre noi, adulţi fiind, admitem ca aceste imagini, prin faptul că le distribuim, le apreciem sau lăsăm câte un comentariu prin care ne exprimăm admiraţia; să ajungă la vederea persoanelor străine, necunoscute, poate chiar dubioase.

 

Tabu ori necesitate? Sau cum să le vorbim corect copiilor despre sex...

Fiecare părinte ajunge să treacă prin clipe de disconfort și stânjeneală atunci când aude de la copilul său întrebarea: ,,Ce înseamnă sex?’’ Unii părinți chiar se sperie de această întrebare și încearcă cu tot dinadinsul să evite un răspuns clar şi explicit.

O astfel de abordare a părinților se explică de cele mai multe ori prin faptul că în familiile lor acest subiect de discuție a fost întotdeauna tabu, iar principiile şi educația le interzice să discute cu copiii despre așa ceva. Norocoși sunt copiii a căror părinți nu au frică să vorbească cu ei despre subiecte ce ţin de dezvoltare sexuală și, inclusiv, sex.